oare îmi va înțelege cineva lacrimile... toate lacrimile?
în copilărie, am plâns de singurătatea pe care o vedeam cum îmi dă târcoale! oamenii nu știau să își trăiască viața, se răzbunau pe ea!
în adolescență, am plâns pentru că nimeni nu știa cât valorează sufletul meu... îmi doreau doar trupul. cât mă durea repeziciunea cu care treceau de la o femeie la altă femeie! colecționari de plăceri, înfometați de „nimic”!
și-am ajuns, printr-un pas greșit, să descopăr singurătatea în doi, și-apoi... să accept, din credință, copilul pe care mi-l dăruise Domnul! lacrimile au început să se înmulțească! am pierdut toate bucuriile în trei!
ieri, aveam poftă să țin un prunc în brațe! și mi-am adus aminte de șoaptele ochilor lui Horia, cum mi se lipeau ele de sâni... și cum laptele meu sfințise aerul camerei! ce importanți eram… eu și Horia! cu ce fericire l-am crescut! când avea cinci ani, în timp ce-i făceam baie, cântam împreună cu el, în engleză, și cântam din ce în ce mai tare... până exploda baia de bucurie! cine mai era ca noi? poate rechinul albastru din sticla de șampon! trezit să cânte... row, row, row your boat/ gently down the stream,/ merrily, merrily, merrily, merrily/ life is but a dream.
lacrimile. atâta curgere care vrea să motiveze dorul de a trăi frumos, de a coase viața cu simplitatea iubirii! am luptat mereu ca fiul meu să știe prețul ei... și voi lupta! și știu că lacrimile vor crește, și Dumnezeu va plânge cu noi timpul, care nu poate să-și explice de ce lumea n-are curaj să creadă în lumina sufletului!

5 ianuarie 2010, 15:08