pune-mi Tu un deget de aripă!
și leagănă-mă în infinit
pe împărăteasca Ta cale,
că vreau cu vântu-i să m-alint.
să-mi deschizi
drumul nemuririi
prin iubire,
să-mi aprinzi o lumină,
să urc din acest haos,
plutind pe căi divine,
să gust măcar o clipă
din zborul însetat
ce mă mistuie neîncetat,
un dor după-nălțimi,
să fiu tot mai aproape
de Tine, Cel ce stai pe Heruvimi.
la Tine,
e atâta revărsare de iubire!
la mine,
atât de multă neputință
în pământeana-mi fire.
când ochii mi-i arunc
pe-ntinsul cer,
te văd dincolo de ere
stând înfrumusețat pe albul nor
într-o sfântă tăcere.
în juru-Þi
o luminată auroră,
lumină inundând
flame mari de foc,
făclii străfulgerând.
iar prin tot universul
luceferi scânteiesc
în lumini diafane,
diamantine împletesc.
dă-mi Tu un deget de aripă
și toarnă-mi
din nectarul înțelepciunii!
rătăcind prin pulberea de stele,
să zbor pe cea mai fină undă
tot mai sus.
în fâlfâit de aripă,
dincolo de ziduri,
cineva ușa să-mi deschidă
și să mă lase la Iisus.
smerită, să-mi plec capul
cu inima ce-mi bate
să văd, să plâng închis
eu, cea osândită
la efemera moarte.
iar vocea Lui divină
să-mi răspundă :
«vrei un deget de aripă?!
îndrăznește, fiică!
în sublima taină a dimineții,
te voi ridica în vârf de zare,
dacă urmezi căile scrise
în Cartea cea Mare
“Cartea Vieții”,
ce-a mers de mii de ani
pe-a timpului cărare».

"Așteaptă pe Domnul și păzește calea Lui! Și te va învăța pe tine ca să moștenești pământul; când vor pieri păcătoșii vei vedea". (Ps. 36; 34).