nu știu cum de m-am trezit iarăși aici. așteptarea nu are niciun fel de regulă. am observat asta de mult dar nu aveam cui să spun. acum îi spun femeii ce plânge. ea nu mai așteaptă nimic. când nu mai aștepți poți în sfârșit să plângi.

eu mă abțin cât pot. s-ar putea totuși să treci pe aici. să fie o întâmplare. să mă întrebi ce mai fac. uite, îmi fac o poartă prin care să trec. din tot spitalul ăsta numai portarul e sigur. restul se năruiește zilnic.

nimeni nu știe că așteptarea e imprevizibilă și nu ai deloc nevoie de răbdare. ai nevoie de dragoste. atât. în rest totul se năruiește. prin poartă trec viii și morții. portarul e un om de încredere. ascultă wagner la tranzistor. știe că aproape toți vom mai rămâne un timp aici să așteptăm fără nicio lacrimă.