Incepi sa simti cum apartii nimanui. . . Cum ai ajuns la sfarsit.

Nu mai ai decat o singura suflare. Stii ca nu o sa mai urmeze o alta.

Ai mai ramas cu o ultima dara de oxigen, sfasiata de pe peretii plamanilor. Incerci inca o sa o pastrezi in tine, incordandu-ti diafragma puternic, si deschizi ochii pentru inca o secunda, pentru a privi inca o data tavanul cu imperfectiunile lui, de care atarna panze de paianjen si coji desprinse de var.

Si ultima lumina primita de la soare. Stiind ca nu o sa o mai vezi nicodata.

Nestiind ce Dincolo. . . Nestiind daca moartea are o culoare . Nestiind ce te asteapta. . .

Trupul devine din ce in ce mai contractat. . .

Acea ultima suflare iese afara, incet, pe narile cojite de singuratate si pe gura intredeschisa, odata cu mirosul stomacului. . .

Pe Veci