Mi-am imaginat sfarsitul de un milion de ori. Totul pornea de la tablou,obiectul peste care si-a taiat parul prima data intr-un acces de nebunie, l-a lasat acolo sa putrezeasca in timp. Tabloul era un portret al parintilor lui, alb-negru, a stat multe nopti privindu-l fara sa clipeasca, dar nu s-a putut imagina langa cineva cu care sa faureasca o imagine care va sfida nemurirea sau macar va fi lasat mostenire vreunui ingrat.
Peste ani si-a strans toate puterile care mai traiau in el, a luat tabloul de pe peretele inchis la culoare si in mijlocul camerei i-a dat foc; a fost singura data cand am ras - blestemul viitorului fusese ridicat. Am ras si am dansat in jurul focului care ma cuprinsese si pe mine, care imi ardea neputinta si moartea din mine, care ma vindeca de apa din mine, l-am lasat; am ars si am ras cu o asa pasiune si frumusete, pana cand ultima flacara mi-a atins ultima retina, am ajuns scrum - scrum negru - culoarea fostei mele vieti.