s-a trezit într-o noapte din somn: nu mai era copil și acceptase pentru prima oară asta

privea cearșafurile albe, și ele vor încărunți într-o zi, luciul lor de oglindă va deveni mat

surd la cuvinte: își cuprinse sânii în mâini până-i dădură lacrimile

inima mea în palma ta, Doamne, e doar o pernă, așează pe ea o coroană, n-o umple de ace,

n-o stoarce ca pe-un burete, nu culca pe ea tălpi murdare



se desprindea încet de adolescență, la 35 de ani, sub coastele ochiului primele riduri

o să îmbătrânesc? Întrebă un doctor nevăzut în oglindă

o să-mbătrânești, o cuprinse încet de după umeri o voce caldă de femeie

nu te speria, o mângâie un obraz de copil

simți o perie descâcindu-i gândurile și perii capului
își puse cerceii. Pentru el. Trăsăturile ei nu erau frumoase, fașa cenușie, buzele subțiri, cearcăne,

pomeții mari. Așa arată leoaica și-și îndreptă spatele,

la picioare nu mai simți covorul de lână ci o apă sub care erau cărți de tarot erau vise

ar fi vrut să fugă dar nu era nicio ușă

avea să-și țină capul între mâini cînd vor veni ca un muson migrenele

să pășească prin ele cum alte femei pășesc pe trandafiri

privi spre fereastră, niciun prieten doar noaptea și ea însăși

ca un pahar de întuneric



se trezise din somn ca uitată în mijlocul unei cîmpii

de parc-ar fi locuit într-un vagon părăsit pe șine orașul ăsta e așa un capăt de drum