sunt prea obosită doamne
ți-aș scrie dar mai degrabă aș mângâia o piatră
cărările pe care obișnuiam să te-ntâlnesc acum sunt
palmele mele brăzdate de râuri sau trupuri mă gândeam
era mai bine dacă am fi jucat de-a v-ați ascunselea tu
să stai la zid așa cum stau eu de o viață dornic să te întorci
spre mine să deschizi ochii mai devreme mult mai devreme
înainte să-ți ating tălpile dar și așa e bine cum stau sprijinită
de oasele tale discutând liber despre o grămadă de probleme
pe care nu le ai - desigur nici eu n-aș înțelege ce te frământă
probabil că vom mai discuta înmulțind pâinile probabil
n-am să mai rătăcesc prin caverna de gânduri probabil
pe unde mă vei duce lucrurile vor lua o altă întorsătură
mai precis nu o vor lua deloc căci nimic nu s-ar curba
iar începutul și sfârșitul vor trece în altă mângâiere
știu că mă privești și știu bine ca sunt o fărâmă din tine
și dacă m-ai aduna în palmele tale ca un bob de grâu
aș încolți o altă primavară și-ar face loc între umerii tăi
spune-mi doar cum să nu-mi fie frică în atâta neputință cum
să împart zările în mai puțin de două pe din două să mă poți
strânge în privire să mă pot mira cum cresc cu mâinile lungi
să-mi văd pasul strâns într-un cuvânt negrăit neîntors mie
sunt prea obosită doame iți zic dar tu nu mă lași să închid
ferestrele zici că încă e ziuă și... vezi cum fiecare soare
se așază pe câte o latură de zare și intră mai adânc în oase
iar eu cred ca mă sprijin de oasele tale dar doame uite cum
se face că amândoi ne sprijinim unul de altul ca două
picioare de pod sub care sigur curge o apă