ți-am spus niarne că a sosit vremea
să o iau de la capăt
să mă mai scurg odată în necunoscut
amestecată în coloane de păsări
purtată de sentimentul acesta de zbor cuib să-mi zidesc
pe o nouă orbită iar încercarea aceasta niarne
să-mi rămână lipită de suflet ca întâia naștere
sinele meu nou să-și uite de sine ochii să-mi taie
privirile îndepărtate deasupra lor să-mi pot citi cartea
scrisă cu litere atârnând de marginile existenței
fiecare rând însemând un ideal îndeplinit
sigur trebuie să pun punct înainte ca somnul
să se cuibărească înăuntru-mi inversându-mi
gândurile migratoare pe alte și alte ținuturi
ar fi ca și cum niarne m-ar lovi propriul meu trup
până când aș înțelege pedepsele acestei lumi
iar ea ar trece pe lângă mine mirată
neînțelegându-mă


9 martie 2011