Mă-ntreabă lumea câte zile am.
Plec capul. Regret că sunt mai mare.
Dar port în suflet, tot ce mi-e mai drag-
copilăria mea zâmbind din buzunare.

Mă-ntreabă lumea pentru ce-s aici.
Ridic din umeri, parc-aș fi năucă.
Și-mi amintesc, oftând, că nu mai pot
trăi în mine doar cu o nălucă…

Mă-ntreabă lumea de ce așa târziu
îmi cânt “ păgân” aducerile-aminte.
Acum am timp. În mine. Pentru gând.
Acum mi-e slobodă iubirea din cuvinte.

Mă-ntreabă lumea câte zile am.
Ridic din toamnă, parcă, a plecare…
Și-ndrept timid o Marți…către o Joi…
și las un vis de dor în fiecare!