unul dintre noi venise cu ideea
unui dormitor ecosez.
ne lăsasem pe jos privirea
un pion
nici alb nici negru
dând înapoi.
în curând, chemarea
devenise un grumaz incomodându-ne.

se făcea că
perna nu a mai dospit sub vis.

aveam vaga impresie
că sunt ultimul uscat
naufragiat pe obrazul lui Dumnezeu.
mi-era frică să mă uit.
în cel mai bun caz, aș fi putut fi
o gărgăriță să mi-L trimită acasă
paznic.

nădăjduiam să fii o umbrelă înnăscută
din sunete de pian și lințolii potrivite.
când colo, eram capetele unui frâu
frânt. nu muream nu înviam.

îmi venise rândul să înmoi umbra
într-o albie de rufe.
oftatul aproape că ne lăsase fără cer.