În fiorii trăirilor ne naștem surzi.
Amânăm înțelegerea,
amânăm încordarea,
punând punct.
Desigur, nu fără motiv.
”Și de la capăt”, se spune,
supus continuității,
forței care te ține viu.
Am înțeles.
Ai pus punct? dar de ce?!
Ai un scop, sau doar instinctul
te-ndreaptă spre aplicarea execuției?!
Urechea de mijloc îți țiuie.
Atenție, cum te balansezi!
S-ar putea să cazi și grabnic te va durea!
Gânduri nebune!
Ce vreți?!
Poposiți doar, sau mă iscodiți?
E iar liniște în mușchii mei,
în coloana mea vertebrală.
Expresia ”te ia mama dracului!”
a trecut, scrijelindu-mi inima
și făcând lacrimi să-mi curgă.
E bine, dar nu suntem surzi...
A mia oară, îmi spun: e bine,
dar nu sunt surdă
și nu îmi doresc decât uitarea...