Arcibald.

M-a sunat.

Avea o voce de ne-recunoscut, dar mi-a spus: ți-am zis că o să ies câteva zile din cloaca asta, ca să miros verdele și florile lui, dar am dat de dracu` gol care folosește niște tehnologii (presupun!), altminteri nu se explică de unde și până unde erau acolo ecologiștii – toți în păr! – ”marcând” terenul: descoperiseră niște oase ale unor schelete umane care, analizate cu aparatele din dotarea lor, au indicat că infestau natura de mai bine de zeci de mii de ani; adică, practic și istoric, oasele ăstora nu sunt regenerabil/reciclabile, ba, chiar A.D.N.-ul acestor oase ”intoxică”, ele având o ”conduită” bizară, reciclându-se numai prin câmpurile genetice ale localnicilor – oameni liniștiți și la locul lor, altminteri.

Am amuțit câteva clipe, după care l-am întrebat: dar ești bine?, unde ești?; iar el mi-a spus că e între două stații de metrou aleatorii. Intuiția m-a trimis unde trebuia: era într-o stație a metroului (nu spun care, dar e adevărată!) testând legile hazardului și, deopotrivă, teoria dezastrelor, cu alte cuvinte cumpărase niște banane și stătea pe una dintre băncile din stația cu pricina după ce decorticase zeci de banane ale căror coji le aruncase pe jos, el testând numai ingeniozitatea alunecării sâmburilor bananelor printre degetele-i.

În altă ordine a ideilor, l-am mai întrebat dacă-i suficient ce face, iar el mi-a spus că-i... ”edificator”.