știu un om
un oarecare
la câmpie-ntr-un bordei
veșnic fără pernă doarme
și-i sărac lipit pâmântului

deși e-ncărunțit
și la plete și la barbă
gârbov nu-i deloc
vesel precum ciocârlia

ziua-i face concurență
noaptea fluieră la stele
și nori, la ploaie, lună
chiar salută pe oricine

nu are nici pălărie
nici papuci și nici opinci
ce i-aș da, umil refuză
c-un răspuns descurajant
„la ce-mi treb'e mie, taică?
am de toate, doar vezi bine”

îmi pare cam ponosit
însă-i fericit mereu
și mă-ntreb
oare ce văd
e-adevăr ori am iluzii?

am răspunsul pur pe buze
că în fața mea se află
săracul cel mai bogat
dintre-ai noștri pământeni