e-un joc de-a înțelesul când apăs ușor cu mâna
durerea începe să treacă în creștet se plimbă prin tălpi cu voioșie
când eram copii rădeam de clownul tăiat în două cu foarfeca
acum iubesc foarte serios la fel cum seara ud plantele și mă mir cum trăiesc
împinse în geam până la sevă

tataie se mai tăia și el, dar avea piatra lui acră de oprit sângele
sprijinea oglinda de nuc și mă prindea ca pe-un fluture
i-am spus tataie, m-aleargă câinii prin sat, ia-mă și du-mă de mână
în mâna cealaltă legăna un topor mă-ntrebam atunci eu, eu a cui sunt

cu tataie mâncam pe drum
o mână de cireșe și-o jumătate de pâine
îmi spunea, când eram mic sugeam doar sâmburii pe care rușii-i scuipau peste gard
duminica la telefon mama spunea, lasă, mai e puțin și vin
de sute de ori mergeam prin praful drumului și pâinea se făcea lună
Când florile începeau să se înnegrească le aruncam tot în sus

mai am și acum tricoul în care-am dus puișori și caise
îmi amintesc de Ruxi nebună, își desfăcea rochia să mă prindă
În Penn Station zicea c-a văzut un tip, ieșea ca oricare pe scările rulante
avea o mână-n eșarfă cum ar fi purtat un mesaj
un altul dădea pur și simplu foc la hârtii
ardeau până sus, aproape de cupolă

e-un joc de-a înțelesul când apeși și-n locul acela
se-oprește sângele o clipă apoi
e ca și cum totul s-ar întoarce, doar puțin diferit
e-o pulbere fină în care toți trăiesc din nou și-s atât de mici
că i-ai putea trece dintr-o mână în alta