Dumnezeu s-a ascuns în palma mea
ostenit de atâta alergătură
s-a tras la umbră și si-a încropit
o uitare robinsoniană
de câte ori duc mâna la gură
El îmi afla primul spaimele și mă liniștește
mângâindu-mă.
de câte ori te mângâi
El știe primul tot ce te apasă
și unde pune mâna
El vindecă,
alungă norii grei

eu sunt locul în care s-a arătat pentru ultima oară
mi-a cuprins sufletu-n palma-i aspră
și-a-nceput să depene povestea
petrecerii prin lume
și a bucuriei ultimei guri de aer
și m-a lăsat să înțeleg
că-s parte din creația mea
și că
„în lumea mea sunt meșter Faur
ce s-a zidit în labirint de Minotaur”