Între mine și tine
se cască amanți nevăzuți.
În cădere, scrijelim cicatrici ce se deschid
să-mbrățișeze agonia din decenii.

Tu ridici piatra să dai,
eu, printre silabe de viață cant
simfonii mortuare soarelui de afara ce-mi refuză o rază
și nu pot cîntări greutatea ei în noi.

Morți străbune-și spun povestea-n noi.
De-i zicem gata, se răsucesc crucile Domnului.
Depășită, viața se dă în spate
vrăjită de atâta putere între culori.

Ca-n Eden, soarele sclipește aievea.
Dai să-l crezi pe nevăzute,
nu-i drept să te-ndoi!
Răpuși de bunătate, ne târâm s-atingem o bucată de lumină
și n-o luăm.Ni-i drag a vedea cu ochii!