Iubire născută din adancuri negre,
dragoste,
mă-nchin puterii de-a te dori,
mă plec nevoii de-a te avea.

Mi-ai dat o gură de aer,
arată-mi cum să respir,
Mi-ai dat crâmpeie de lumina,mă orbește
dar stimulează pulsul.

Cântă-mi ritmuri de bine,
dă-mi lacrima bucuriei
rezonează cu mine în întuneric,
arată-mi lămpi pe cărări mișcătoare.

Șoptește-mi durere adesea, cât să mă recunosc,
ia-mi laurii de spini,
i-am purtat o veșnicie
și-am plătit cum spun străbunii.

Suflă-mi pânza de pe față,
pune-mi surâsul în priviri,
dă-mi un semn că în durere
ești ai fost și vei mai fi.
Mângâie-mi urechea cu un zvon:
Bucuria nu doare!