iată niarne privesc deasupra
cum norii se frământă stârnind
vijelii nimeni nu mai vede seninul
și totuși la fiecare aruncare de ochi
îl aflu lipit de fruntea și sufletul meu
inima niarne înfrânge urzelile
neastâmpărului omenesc spărgându-și
lutul liniștit izbindu-mi pieptul
cu clopotu-i ce-mi răsună năvalnic
fulgerele aprind dorul nesătul de dimineți
îmi umplu amforele cu nebunia înflăcăratei
iubiri arzând lăcașul furtunilor din bulgărele-i
de foc da niarne inima îmi încolăcește
pe grumaz dărnicia de viață pigmentându-mi
în verde restul de apus fiorii azvârliți de cer
mi-i strecoară podoabe-n capilare să-i port
talisman pentru clipele cât mai sunt


16 decembrie 2011