mic,
lăsat pe-un țolic,
copilul molfăie liniștit mărul
tatăl cu mănecele suflecate
și mama cu poalele legănate de boare,
pășeau sacadat,aplecați într-o jumătate de rugă,
spre soare.
prășeau.
se simțea protejat.
o ciocîrlie făcu țăndări liniștea.
o căută cu privirea.

fermecat o privi
pînă aproape n-o mai zări apoi,
i se opri răsuflarea văzînd-o cum cade ,
străfulgerînd în cîntec,din ceruri.
liniște.
un greier negru și mic îi ateriză pe picioare.
se aplecă să-l prindă.
țup.
în iarbă,
oriunde,
nu se mai văzu.

în patru labe.
surprins.
în fața șopîrlei.
era o jucărie pe care n-o mai văzuse.
întinse mîna.
gușterul o tuli.
îl prinse de coadă.
căpușorul îi trecu dincolo de hat
prin perdeaua mohorului.

dar unde e jucăria verde?
se ridică.
era o altă lume,un alb lăptos și străveziu.
un copil rîse lăngă el.
se jucară o vreme în țărna alburie rîzînd.
ridică mîna și rupse dintr-un copăcel
o ramură albă.
dar,unde e mama,unde e tata?
instinctiv se trase de-a-ndărătelea.

- unde ai fost-că te-am căutat?
- aici.
cu nuielușa albă îl pedepsi lovindu-l peste fund.
- să nu mai pleci nicăieri,ai auzit?

seara,îi spuse totul nașei.
-să nu mai spui nimănui unde ai fost
și creanga asta ascunde-o,că nimeni n-o să te creadă.

anii au trecut.
au trecut peste aur,argint
și-am ajuns în aramă.
anagramez.
de coada altei șopîrle
am intrat într-un alt univers.
paralel?

țin în mănă o creangă ghimpoasă de mur...
vă...mulțumesc!