În noptea fără soare,
urma zilei trecute o simt
încă din copilărie
sapă-n mine hamalii
cerându-mi bani
durerea nu exprimă
nici unu la o mie
cum un tren iute
năvălind spre ultima călătorie
izbește unu ca mine
doar cei săraci
simt acest tren de mânie
zi de zi rezolvând
drumuri fără ieșire
doar sufletul meu știe
acelaș gard ghimpat
ca pe un manual de ortografie
ce vrea Dumnezeu
să fie!