de călărești în șaua unui vis
ținându-te cu pleoapele de coamă,
de zborul lui te lasă dus,
la nimeni nu da samă.

avântă-te în necuprins
și de nimic să nu ai teamă,
poți să atingi ce e de neatins,
e cea mai sfântă-a vieții vamă.

e lumea doar un mușuroi
și viața fulgere de clipe...
purtând povara de nevoi,

poetul e-o aleasă stirpe,
chiar tăvălit de alții prin noroi,
în mușuroi furnică e dar cu aripe.