copilul ce-am fost e rătăcit pe uitate cărări
părinții-s plecați în adânc de sub cer
orfan
cu tâmplele sure
cercetez zarea înspre apus
unde
la capătul Europei copilul mi-i dus cu tot cu nepot
mă simt vinovat de plecarea lor
mă simt un netot
ce-a fost viața mea
o muncă în draci sub sloganul
să muncim
tovarăși
mai mult și mai mult
copiii noștri s-o ducă mai bine
și-am clădit o țară stăpână pe ea
și tot noi am prefăcut-o-n ruine

mă doare speranța de-atunci înjunghiată acum
lumea se naște și moare mereu și pe rând
ireversibil e totul
și totuși în gând strig
doamne
descătușează ferecatul pământ
și dă-mi părinții înapoi tineri
și pe mine în brațele lor
de ziua copilului să pot să mai râd
să nu mai știu de generația mea ticăloasă
și de ticălosul ce sunt