mesteacănul din parc mă cheamă
cu legănări de frunze arămii
și-aș vrea pe banca de-astă vară
cu-același tonus tu să vii
dar parcu-i gol
sîntem stafii în parcul gol
de ce nu vii
alune am să dăm la veverițe
și pîine lebedelor de pe lac
tu unde ești
în care colț de lume
trec graurii în stoluri
și eu tac
voi sta o iarnă-n amăgire
crezînd plenar că tu vei reveni
din tristele străinătățuri
și amîndoi iarăși vom fi
e-un fel de autodafe
scrum să mă fac pe rugul meu...
chiar dacă ard eu încă n-am murit
și te aștept în patul meu
plecato
îngere iubit
sîntem doar victime colaterale
acestui veac în mers tîmpit

la cîrmă-s interesele financiare
nimic uman nu e în vis și gînd
o mîrșăvie fără seamăn
iubita mea
ne-a despărțit...