parcă mi-ai spune că zero barat
e tot ce-am gândit că va fi
taci liniștită ca o taină
pe jumătate știută
fluturii albi au murit
doar aripile lor se mai zbat neștiut
rănite de incertitudini
clipele curg
ca niște lacrimi pe-obrazul de prunc
cu toate că e în brațele mamei
poetul până la urmă
e-un uger plăpând
ce picură din țâțele gândului
adevărul ca lapte al vieții
umbre au fost și vor fi
cât soarele-n cer va privi spre pământ
doar buzele arse de dogoarea cuvintelor
vor da prețuire arșiței aciuată în gând
plecato...