vei ști că durerea lichefiază trecutul
și mă-ntreb ce voi face –n vara care nu va mai începe
desigur betoanele se vor încinge se vor deschide
aidoma căpușelor care ne-au înghițit
de nici nu mai putem vomita ca lumea
firme –căpușă de respirat aerul țară-căpușă planetă-căpușă
orice încercare a mea de a regăsi drumul spre tine
centrul meu absolut eșuează în mocirla cotidianului
mulți citesc ziarul cu anunțuri funebre și pierderi
ca să-ți spun cât e de lung drumul dezdurerării
joc un fel de matrioșcă destinul mi se arată altfel
când decojesc pielea de pe zilele senine
zilele în care am stat numai îmbrățișați
și am plâns pe câmpul cu melci de primăvară
pe care nu voia să vină să vomite niciun senator
nu trecea niciun car de televiziune francez să ne filmeze
frumusețea magică a trecutului în care ne-am privit în ochi
încercând să învățăm să ne citim gândurile
tu fiind mereu cu un gând înaintea mea
eu arzând himeric ca gazul metan voind să arunc lumea în aer
dacă lumea mai există după noi lumea ți-o datorează mai mult
decât poate să-și achite facturile din hărnicia-căpușă
ultima mare invenție neomologată a acestui neam
așteaptă să vină iarna dar în care emisferă nu spui
voi scrie pasteluri vom fi melancolici vom vedea
cum e să fii singur pe lume când nu vor mai fi să ne unească
hai să le spunem pe nume sentimentele fulgi de zăpadă
troienind pe străzi și prin suflete să sperăm
că va ninge mult că ne va fi cald și bine
oprește-mă să deschid ultima matrioșcă