Ca un țăran în opinci
Am arat, cu ecuațiile mele, câmpiile Universului.
Creionul s-a rupt în pământul pietros iar seceta
mi-a veștejit ideile ce dădeau să apară.
Am rămas singur și privesc pământul sterp,
Unde nici măcar o idee nu a răsărit,
Să spun că e a mea.
Ce folos îmi spun,
Și plâng de deznădejde, cu miile de țărani dinaintea mea,
ale căror oase le-am întors cu plugul cunoașterii.