neantul și-a ridicat pleoapa grea, a oftat
și m-a lăsat să mă strecor în lume
gol, fără de cuvinte
și făr’ de-nceput
fiecare își duce crucea
căutând locul
din care a fost smulsă cândva
rădăcina
eu am văzut și știu
eu am trăit locul în care
visul germinează
eu pot să vă îndrum
dar ce folos
mâna se întoarce-n sine
cuvintele își mestecă tăcerile
și văd durerea
care crește
limpezind cerul
a primăvară

visele își iau zborul