Drama judiciară

CE e iubirea?
Mulți ar zice un sentiment profund care creează atașament și dependentă de o anumită persoană. Un sentiment care te face să o accepți cu tot cu defecte, concepții și idei. Să o accepți așa cum e în ciuda toturor, căci o iubești și ai face totul să fiți împreună.
Eu sunt de altă părere. Cred că e o dramă judiciară.
Persoanele implicate în relația de iubire, ambele în calitate de autori, produc anumite vătămări sufletului, vătămări ireversibile, care nu fac decât să degradeze sufletul. Asta în cazulul iubirilor eșuate, și de cele mai multe ori iubirile sincere eșuează, de cele mai multe ori nu din cauza celor implicați, ci din cauza unor factori externi. Relațiile care se bazează pe alte principii și nu pe iubire, pot eșua și ele, dar nu afectează sufletul atât de tare. Iubirile sincere macină sufletul, îl distrug, nu îl fac mai puternic cum zic unii, îl afectează atât de tare încât nu mai e cum era înainte, îl schimbă într-un mod negativ, închizându-se în cochilia sa, temându-se să se mai deschidă. Asta într-un caz pozitiv, în unul negativ, sufletul e atât de afectat, încât nu poate trece peste despărțire, peste rupere, peste iubirea pe care o încă simte și totul devine o dramă. Drama iubirilor pierdute. În urma acestui sentiment pierdut, dar încă simțit, sufletul se pierde și el și devine de negăsit, devine altceva sau nu mai devine deloc. Moare. Astfel iubirea devine o dramă judiciară. Devine o infracțiune săvârșită de suflete. A căror pedepsire nu e închisoarea, e neputința de a simți din nou.
Oare câte iubiri sincere există pentru totdeauna?
Foarte puține, și acelea sunt excepții. Restul sunt drame, drame judiciare, în care sufletul piere în toată complexitatea lui.