1.Omul translucid își caută sfera perfecțiunii în spațiul divin ; uneori o găsește sfărâmată, alteori în transparența ei se întrevede chipul lui Dumnezeu.

2.Evoluția se întinde în coordonatele ființării, ca o asimptotă a idealurilor desăvârșite și înlătură din spațiul real enormitățile și elucubrațiile,inserând o fericire timidă, ascunsă pudic în memorie.

3.Involuția degenerează în neputințe crase, așezate în om ca un stigmat și se multiplică în lubric, făcând din verticala existenței o traiectorie în zig-zag.

4.Fiecare lucru ocupă un spațiu circumscris simetriilor, delimitează eșecurile privite ca rebuturi eliminate de natura umană, în timp ce eufonia se întinde peste dezarmonii și disonanțe.

5.Omul își creează prin destin propriul spațiu, prin care se mișcă sincopat și stereotip, cu rutina regulă insipidă ; își intersectează spațiul existențial cu spațiile altor oameni, iar rezultatul prefigurează prietenii.

6.Între asimetrie și dezechlibru se întrezărește eufonia, pe care o pun să-mi conducă existența.

7.Nu știu pe care s-o aleg, ce să prefer, o închipuire fecundă ce-și trage seva din simulacre impalpabile, sau o realitate anostă în care femeile-magnet sunt atrase sau respinse de bărbați.

8.Eu percep în aer răsuflarea divinului, pe când alții efluviile vâscoase ale obtuzității.

9.Calitatea este o verticală care străpunge pânza groasă, impalpabilă, însă intuibilă, ce separă divinul de teluric, iar esența ei se îmbibă cu substanță demiurgică.

10.Defectul se mișcă pe orizontala slăbiciunii, când înainte spre niciunde, când înapoi spre netimp ; eflorescențele defectului se deschid în lubric și lasciv, iar efluviile lui par miresme oamenilor imorali.