Am petrecut ziua de ieri ușor obsedat de faptul că deși fusese declarată oficial „Ziua internațională a fericirii” eu însumi, poate influențat un pic și de faptul că tocmai am primit fluturașul de la serviciu sau poate numai de faptul că RADET a sărbătorit și el această festivitate oprind apa caldă acasă (și arătând prin aceasta faptul, îndeobște cunoscut, că fericirea acestei instituții presupune o oarecare stare de împuțiciune a clienților ei) nu m-am simțit în mod particular fericit.
O primă concluzie care se impune privind această nouă sărbătoare primăvăratecă este aceea că ideea unei astfel de festivități nu a venit în Ziua Inteligenței, sau măcar în ziua internațională de luptă împotriva cretinilor cu idei, întrucât este greu de crezut că, în afara unor politicieni proaspăt aleși pot exista persoane care să creadă că fericirea este atât de răspândită și de colectivă cât să o sărbătorească cineva în mod explicit. Poate doar dacă această zi ar fi coincis printr-o minune cu Ziua de sepuku asistat a politicienilor antipatici ar fi fost o oarecare șansă de emulație și interes la nivelul colectivităților umane.
O a doua concluzie ar fi aceea că o astfel de zi a fericirii nu poate în fapt decât să trezească în majoritatea din noi o introspecție suficientă cât să găsim mai ales motive pentru care de fapt suntem nefericiți sau măcar suficient de puțin fericiți cât să nu ieșim cu stegulețe pe străzi la fiestă.
Întrucât motivele de fericire se regăsesc în cuplu, în familie, în timpul liber sau în modul fiecăruia de a-și trăi viața, fiecare din noi sărbătorește ziua sau zilele de fericire foarte personal, foarte diferit și la date diferite, ce țin cont mai degrabă de rezoluția hemoroizilor, libidoul feminin sau norocul la cărți decât de dorința uniformizantă a cuiva de a sincroniza toate acestea într-o singură zi.
Ca atare pot sugera centrului mondial de generare a sărbătorilor artificiale ca, decât să celebreze lucruri vagi și controversate (Ziua bucuriei fără motiv, Noaptea viselor plăcute, Săptămâna hipomaniacalilor inserați în societate sau Luna de luptă împotriva întunericului nocturn de exemplu) să creeze subiecte mai clare și mai ușor de sărbătorit (Ziua sexului anal, Ziua de solidarizare cu constipații sau Săptămâna fără soacră).
Sunt convins că toate aceste sărbători ar avea mai mult sens și ar putea fi mult mai bine celebrate de către fiecare din noi.