sunt nopți în care luna fuge de tine
atunci te așezi în balcon ca un mire părăsit în fața altarului
tragi aer în piept cu tristețea unui copil pe care ceilalți nu l-au vrut în echipa de fotbal
deși avea o minge mai bună și proaspăt umflată la compresor
ca burta unui înecat
te uiți în jur îngustezi ochii sperând să vezi ceva prin întuneric
cei pe care odată i-ai condus pe ultimul drum s-au întors
să-ți fie cavaleri de onoare și-au dovedit că ultimul drum e doar
o poveste de speriat viii
acum ei cântă beți criță you will never walk alone
trupul tău e un sediu de stare civilă în care
sângele o face pe funcționarul și-ți anulează grăbit
imaginarul livret de familie

ai fluiera a pagubă dar n-are rost
ai urî pe cineva dar ura e pentru primii sosiți
îți spui că dracul nu e chiar așa negru ci mai mult previzibil
se putea și mai rău
cum ar fi soarele imbecil care de atâta singurătate
își face singur buchet de mireasă
îl aruncă în fiecare dimineață
și tot el îl prinde la sfârșitul zilei


era o vreme în care credeai că
rănile vechi se închid pentru a face loc rănilor noi
că urmele tale sunt urmele altuia care
la rândul său a primit urmele celui
ce a fost înainte
acum
străinii adorm și visează alți străini
aproapele adoarme și se visează tot mai aproape dar
niciodată nu-și visează
aproapele
cînd te uiți la toate acestea îți vine să-ți scoți ochii
din orbite să-ți faci prăvălii asiatice
în care să vinzi leacuri de orice fel

și după o zi în care nimeni nu ți-a călcat pragul
împreunezi mâinle ca și cum ai trage obloanele apoi
te întorci derutat în torace
speriat îți consumi neputința ca o albină
ce-și devorează propria miere