Văzduhul cu arome de sulfină
La poalele copacului se-nclină
și orice zbor de pasăre se frânge
spre cuibul cu arome vagi de sânge.
Pe bolta șlefuită-n alabastru
Rămâne țintuit focosul astru
Plimbându-și lung privirea arzătoare
Pe trunchiul care poartă-n ramuri floare.
ÃŽn barba lui de-argint cu fire gri
Își spune: n-am văzut de mult copacul pi,
Cu trunchiul lui ca o coloană vie,
Cu orhideea roz în colivie
și seva clocotind a-mbrățișare
vibrând ca valu-n țărmure de mare

copacul pi se pierde-n înserare
ca o himeră ori ca o chemare