pădurea mea cu pleoapele căzute
își plânge dispărutele licoarne

sângele gonește-n cale purtând vise la grămadă
malurile răvășite nu mai pot s-arunce nadă
albe cozi lucind sporadic printre stropii de culoare

locurile greu accesibile sunt pline de leucocite înțepenite
viața se oprește-n loc, vasele cedează la rupere,
când culoarea semaforului se schimba

intrarea în tunel marchează moartea luminii
undeva, întunericul învâscoșat strivește
și nu se mai aud decât bătăi surde

sfărâmați blocada, deschideți porțile
visele se vor scurge drenând tot întunericul
călcat în picioare de herghelii de inorogi

curcubeul se încheagă lent pe marginea patului
pătând albul ostenit