mi se părea fără logică zero. eram prea tânăr.
în mine preamultul nu-l accepta și cum ar fi
putut când tu iritată mi-ai zis: să știi că
toate pornesc de la zero!

ieșiserăm de la întâlnirea cu Ion Alexandru,
Pituț, Livescu, Genaru. erau pe val. noi, provinciali
timorați, i-am ascultat în tăcere. tu ai citit
"ieșirea din alb" eu "samsariduc" în maniera lui Tzara,
ritmată, rimată, ce aparent nu spunea nimic dar,
în cunoașterea cheii, spusă actoricește cu puseuri de
iureș, accentuări prin silabisire, pauze, chicoteli,
solemne punctări, mă rog, le-a plăcut. ți-a plăcut
și ție că mi-ai șoptit: vreau să vorbim.

nemuritori. în părculețul bisericii armenești
sub castani, pe bancă, în guruit de porumbei, ciripeam.
cum am ajuns la zero nu știu dar îmi amintesc
gura ta făcută rotundă. vezi, mi-ai spus, tăcută e zero.
pruncul când vine-o deschide: uaaa,uaaa...
și-acum fii atent,(ți-ai smucit într-o parte o buclă
rebelă și ți-ai înfipt privirile în privirile mele. mărunțică-mi spuneam, de unde atâta putere? atunci
am văzut că ochii tăi scăpărători erau de un negru
adânc ca fără pupile.)spuneai: care-i primul sunet
ce iese din gura până atunci mută a pruncului? un U
al doilea,A. te-ntreb, și m-ai împuns repetat cu
degetuțu în piept,nu-i așa că-i supremul mister că el
deschide cu zeroul guriței șirul tuturor numerelor
și-ncepe alfabetul? ochii tăi străluceau. în ei
întrevedeam infinitul.

în camera ta de la demisol m-ai servit cu cafea.
voit țâfnoasă m-ai întrebat: de ce în parc ai râs
când am spus că gura rotundă și mută e zero?
cum să fie nimic cu buzele tale pline, rozii, apropo,
am zis,sunt și dulci, moi și fierbinți? ai pălit: zău, noi
nu suntem întregi...
zeroul tău cu al meu s-au atins gustând în sărut
infinitul.un alt zero al tău l-a primit pe unu al meu
făcându-ne întregi, nebuni, fericiți o vară întreagă.

vară nebună mâncată de timp. zvârliți de viață cât colo,
demult gura mea e un zero,demult gura ta e un zero...