în copilărie, am furat o carte din biblioteca orașului,
azi nici nu-mi mai amintesc titlul ei,
știu doar că mi-am dorit-o atât de mult,
încât mi-am călcat în picioare toate principiile pentru ea,
tot ce-mi spuseseră și mama și bunica despre cea de-a opta poruncă,
aveam un palton roșu, uzat, căptuseala unui buzunar descusută
era ascunzătoarea perfectă pentru dragostea mea,
pulsul în tâmple îmi cronometra bătăile inimii,
ca într-un love at first sight
am plâns când am îmbrățișat-o prima oară

ne jucam pe cele mai înalte clădiri ce se construiau în oraș,
prietenii mei erau icari, dedali și meșteri manole,
eu o biață ană, pe care n-o zidea nimeni
pentru ca nu avea curaj să se îndrăgostească și să se ridice la cer,
odată, am urcat pe schele sfidându-i pe toți
cei care credeau că voi renunța după primele trepte,
am plâns când am înțeles că mult mai dureros și mai greu e să cobori,
nu să urci

timpul nu m-a vindecat, din păcate și azi mai fac asta,
când îmi doresc cu disperare ceva
sunt o hoață de suflete,
sunt o hoață de zâmbete,
sunt o hoață de vise,
sunt o hoață de tine,
nu dau de la nimic înapoi,
urc fără să-mi pese
că soarta ne-a legat viețile
cu frânghii împletite din cele zece porunci,
doar că nu mai plâng,
pentru nimeni