Când a murit, timp de multe zile după aceea simțeam că era suficient să-i formez numărul ca să-mi vorbească din nou de starea vremii, de ultima carte citită sau de o anume noutate intimă dintre noi, fiind sigur că nu-mi va vorbi deloc de moartea sa. Și totuși, necunoscând eu mersul lucrurilor de după moarte, filozofia morților și dispoziția lor pentru discuții, mă limitam la a-mi sprijini prostește capul de telefon, ca o păpușă cu buretele gâtului mâncat de molii și, fără să bag în seamă tonul de număr inexistent, îmi aminteam plângînd vocea ei.