(ca să citez pe cineva)
până la ultima miniatură păpușa rusească
a pierdut orice urmă de zâmbet
inoculându-mi nevoia să văd ce este dincolo
sub semnătura ei olografă

când ultimul iubit m-a părăsit am învățat
că moartea nu crește-n noi dintr-odată
(precum o revărsare de lavă )
ci
cu fiecare bucată din carnea
pe care singură ți-o azvârli câinelui vagabond
sperând
să te apere de alții mai răi
cu fiecare os măcinat în mașina de tocat
a spaimei
că mâine nu te mai ridici din pat
dospind
în plânsul copilului îngrețoșat de humana 1
în plimbarea de la un capăt la altul al memoriei
unui bătrân care-aude prin casă de alzheimer
și
întreabă cine dracu e ăsta

dacă pentru toate ai cuvinte
fulgerul sunetelor intră în măduva fiecărui gând

e posibil ca moartea să se rușineze

copiii să se oprescă din plâns
bătrânii din boală