apăsam clanța grea, din fier rotunjit, bine cizelat și pășeam atentă peste pragul mare, de lemn

așa începeau, pe atunci, serile vacanțelor de vară
mă întâmpinau icoanele de pe pereții albi și zâmbetul bunicii care, așezată la masa mică din dreapta intrării, își ridica privirea, fericită că mă vede

totul era alb, aici
și cămașa bunicii, și varul pereților, și fața de masă dantelată, cusută în zilele reci, din iernile la fel de albe, și pernele înșiruite pe pat, de-a lungul peretelui cu icoane
doar cuvertura patului purta râuri de culori, asemeni zilei ce tocmai se terminase: și câmp și apă și păduri și lanuri de porumb și flori sălbatice și floarea soarelui și zâmbete, șotii, gropițe în obrajii îmbujorați, jocuri, râsete, copilării

mă așezam pe patul care păstra culorile zilei
"…și de aș avea atâta credință încât să mut munții, iar dacă dragoste nu am, nimic nu sunt" citea bunica
iar eu zâmbeam îngerilor care ieșeau de după soba proaspăt văruită,
îi priveam încolonându-se spre icoanele de pe pereți
și mă întrebam câtă dragoste am eu, numărând în gând și oameni, și vise, și cântece, și cerul albastru, și munții lângă care m-am născut, și puiul de mierlă, și

"și de aș împărți toată avuția mea și aș da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi folosește" continua bunica
și îngerii așezau cununi pe capul sfinților din icoane, făcându-și treaba lor de îngeri, acolo sus
iar eu zâmbeam gândindu-mă la dragostea ce o revărsam zilnic spre mesteacănul plantat de mine, ajutându-l să crească

"dragostea toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă" citea bunica
și mă încruntam, recunoscând că n-am fost prea răbdătoare cu cei care au aruncat cu pietre în cățelul găsit între sălcii, la râu
în timp ce doi îngeri mă priveau întrebători și neliniștiți, parcă

"dar când va veni ceea ce este desăvârșit, atunci ceea ce este în parte se va desființa" mă asigura bunica
și adormeam în sfințenia albelor fâlfâiri
de pe tavanul camerei cu îngeri din vacanțele de vară

*

ușa aceea e, acum, mică
pragul îl trec ușor,
nici îngerii nu mai împletesc cununi pentru capetele sfinților
înecați în albul de var al pereților

"și acum rămân acestea trei: credința, nădejdea, dragostea. iar mai mare dintre acestea este Dragostea”
"
doar ochelarii bunicii, legați cu sârmă și așezați peste litere, măresc - prin lupa lor - Cuvântul

(toate citatele sunt preluate din Prima epistolă către corinteni a Sfântului Apostol Pavel)