...În dimineața acelui an, în care am decis ca trebuie sa plec din târa, m-am trezit aruncându-mi plânsul fracționat, de stări de sufocare, de parca toată viata mi se împingea în plămâni, vrând sa înglodeze ca un final ce credeam ca este.Nu-mi mai ajungeau pereții; cautam și-n musca din zbor, sprijin, ca sa-mi împing nimicul vieții trăite, pana atunci, afara....Eram electrocutat de gânduri disparate, dar care alcătuiau haosul disperat clar exprimat.... Îmi vedeam exacerbata timiditate, răsărita din brutalul timpuriu trăit și valul ușor, de după trăit, împins către țărmul proprie-mi extincții, de lenea ce credeam c-o merit.Aproape mort în tumultul trăit, cu prea multe regrete în tot avutul unei vieți scurte, cutreieram prin aleile niciodată băgate în seama, ale uitatelor mele vise???Ma vedeam un altfel fiind, judecând pe alții, ori pe mine, cu detașarea unui mâine ce nu va fi sa fi fost......Obosit de prea multul Putin ajuns, mi-am înscenat o mizerabila viata, doar pentru a ști ca încă exist, pentru a-mi gâdila plictisita făptura de-atâta râu simțit; singura reala trăire!