Îmi pare că mergeam împreună cu tata la cules de sânziene
Eram foarte mică, pe-atunci, tata mă ținea pe picioarele lui
Nu știam că, într-o zi, mă va lua păcatul într-o tolbă
Și că-mi va fi greu să îl duc, pe picioarele mele legate. Și
în legăturile de bumbac foarte strâns.
Tata
va duce în schimb păcatul, cu mine dormind.
Cu picioarele mele-l va duce. Amândouă, dormind.
Gleznele
Ca
Două
Fluiere
Mari
Îmi erau amândouă legate/Cu sfori/Să fie pe-ascuns/Și mai drepte/Să fie frumoase/
Așa spuneau pețitoarele/tata/
șă fie amândouă teșite
și
reci;
Într-o bună zi, am intrat cu tata într-un fel de mănăstire de maici
Dacă mă auzi, îngerule/Dacă nu strigi/Cu crucea ta de zăpadă pe căpătâi
Eu și tata
Mai
Duceam pe brațe fiecare din sânzienele și din lumânările galbene culese până atunci
Peste noapte,
O măicuță ne-a luat în chilia ei și ne-a dat puțină supă de pui
și știu
era călduță și groasă, cu mulți tăiței
ca porumbul;


Îmi părea că înăuntru se simțea descâlcindu-se un ruguț mic de afin
plin
de fructe stropșite/de ceai și de afin/ și parcă mi-am zis atunci că
afinele tatălui meu seamănau cu mătăniile mele
cu rugăciunea
prea mică
și
arsă
pe care nu am spus-o atunci.
Oare câte mătănii s-ar pune, O, Iisuse, pe-un fir? Câte vieți?
Eu știu,
dacă îți faci o cruce mai mare, te iartă cerul și Domnul
Și
puiul
de găină
pe care l-au tăiat.
Este sânge tăiat. Carnea ta...


Era foarte alb, la mansardă, și `nalt. Numai frig.
Nu mai știam dacă îmi părăsisem mansarda și păsările
Zăpezi reci, de cristal, se-auzeau/și mă ridicam pe vârfuri încet/adormeam
Și în pumnul meu închis mă lipeam de o floare de alb
Tatăl meu avea un fel de a merge, cumplit, cumpătat/avea un mers apăsat
iar eu
mă gândeam la puiul prea slab și dormeam.
La un câine urlând/Și la puiul prea slab.


Pe la mine sunt snopuri și cruci
Tată, peste noi a căzut, iarăși
ceața și frigul/Cum se mai doarme pe picioare la tata!/
Peste noi a căzut un morman de zăpadă
iar eu cu gândul aprins
iar
în
lanț.