azi nu cad în genunchi
doar spun o poveste
cu zile de iarnă cu zile de vară
are fluvii și lavă biserici tornade
nelipsită e ploaia zăpada pământul
și o mare de oameni

începută demult începută devreme
când strângeam cochilii și nisipul fierbinte
scrijelea pe retină flori de colț ori verbină
demult când în plasa de fluturi prindeam
frunze verzi stelele și răcoarea

povestea mea este dragostea oarbă în oameni
și lucruri mărunte are bucurii vegetale și râsete seara
când naiv deșart veselia și-o mulțime de griji rămân
sub un preș la intrare

așa învăț ascultarea durerea din umăr dispare treptat
nevăzută aripa pământul atinge și cerul
foșnitori fluturii și firele ierbii tresar în vertebre
sfidând întuneric și frig luna albastră și plină
adaugă lumină desfrunzirii absenței o taină și mai mare
răstriștilor a toate câte sunt impulsuri muzicale
mirări fără seamăn deschid din ferestre și-o ușă la suflet…
niciun nu niciun dacă umbrind vreo uimire
nicio mantră indiană chineză abstractă

niciun fir de pelin în poveste dorințe nu sunt
nu cad în genunchi nu o iau înapoi niciodată
nu strig nu mă mânii las simțirii adierea divină
molipsit de iubire uit ades să respir
singur sufletul umblă pe urmele Lui

și atunci îmi doresc ca și El să iubesc
și devin ...rugăciune