E iarnă din nou fulgii tăi pică de-a bușilea în râu și peste râu
și aș sta parcă
stană de piatră și de fulg foarte alb
îmi simt mâinile înghețate
aș râde
dar e frig, pe afară
îmi simt mâinile atipic de pline de vinișoare
aș pune mâna pe o chitară
dar îmi sunt mâinile înghețate
căzusem pe lângă
scheletul meu slab de vara trecută
eram fericită
visam
cu gura plină de cireșe
tata din restul a făcut un fel de palincă
nu ți-am zis dar mi s-a scrântit glezna
ce frig e...
cât frig...
iar tu tot cercei foarte scumpi îmi aduci...
sunt prea galbeni...
sunt scumpi,
câinele meu dă
din oase și câlți, mă trădează
e aur...
măcar o pietricică mică albastră să aibă!