și ai plecat ca o furtună de primăvară
răscolind vieți într-o singură zi
fără un rămas bun, fără adio,
trupul tău și-a primit temnița,
am acceptat asta
dar inima îmi spune că încă ești
deși nu te văd și nu înțeleg
unde ar fi vrut să plece sufletul tău
când îi era atât de bine în cuibul palmelor mele
lumea eram noi
noi eram lumea întreagă

nu plâng, suflete,
încerc să mă bucur pentru tine
nu știu unde, dar sunteți împreună:
tu și liniștea,
o anomalie pe care puțini și-ar fi putut-o închipui,
tu și iubirea
un paradox care, iată, nu mai înseamnă nimic pentru tine
e povara celor care n-au avut curaj să te iubească

nu plâng, suflete,
încerc să mă bucur pentru tine
cum să te mai acopăr și eu cu lacrimi
când ai deja asupra ta atâtea flori
tristețea mea e crudă și egoistă
îți reproduce gesturile
te copie în secret
și nimeni nu știe
așa cum nimeni nu știa
cine ești
sau cum ești
în realitatea în care zâmbeai tuturor
în timp ce plângeai

nu eu plâng, suflete,
ochii vor să mi se spele de păcate,
au fost prea multe zilele în care nu te-au văzut
deși erai lângă mine
e felul lor de a-și cere iertare
e felul lor de a-și lua rămas bun
definitiv
iartă-mă,
am fost prea puțin când am fost
am lipsit prea mult când am lipsit