Ce mult mi-aș dori să mor în somn,
cu seninătate, neoglindit
și lesne,
fă-mă, Doamne, mai credul în adevăruri uitate
atâta timp cât așteptarea mea-i de schit...
Dă-mi cântec pentru o baladă a Lunii,
e-o desfătare să poți călca peste tristețe
cu voluptate!

Soarele va lumina la fel de absent
în aceleași două cadrane de timp
ale Semilunii,
nu simți cum vine de dincolo de rama oglinzii
un miros de petunii?


Am să mor în mijlocul permanentei mele călătorii
pledând fericită,
cine spunea că întotdeauna Raiul
e la o azvârlitură de băț (sau de literă)?

Dă-mi, Doamne, cântec pentru Balada Lunii
și ține-mi lumea pe orbită!