la intrare se înmâna fiecăruia o haină și un bilet, dar nici unuia după folosințe ori după drumuri, dupa cât de cald, cât de frig, ori câtă ploaie sau vânt;
flămând sau nu, trist sau vesel, slab sau gras... fără deosebire, fiecare primea o haină. o luau dintr-un coș, la întâmplare; haina și un bilet pe care scria “doar dus”.
își îmbrăcau haina, puneau în buzunarul de la piept tichetul și intrau într-un tunel.
la ieșirea din tunel i se cerea fiecăruia biletul. acolo, un ins, care părea mai bătrân decât timpul, rupea biletele; la unii mai mult, la alții doar cât o ciupitură, apoi le înapoia o parte din ele.
- de ce? întrebă el uitându-se la jumătatea de bilet pe care i-o înapoia bătrânul.
- pentru că așa stă haina pe tine.
vorbele bătrânului nu-l întristară. ba chiar l-au făcut să zâmbească.
strânse jumătatea de tichet în pumn, își așeză , mai mult din reflex, haina, făcu un gest al proprie îmbrățișări și porni, hotărât, în călătoria sa.
n-avea vreme de pierdut.