Aș vinde-o pe bucăți, ba aș dona-o toată,
La negustori hapsâni, pe moartea idioată.
S-o ia un precupeț, - necruțător - s-o care
Prin clocoteala verii, pân* la evaporare.

Am dat anunț, și dornici, cumpărătorii toți
Mi-au spus s-o-mpart frățește, că restul nu-s baloți...
Să-i iau coasa din mână, s-o feliez egal,
S-o vând cu bucățica pe-ascuns, că-i ilegal.

Ce îmbulzeală-n juru-mi, parcă-s descreierați,
Se calcă în picioare, se mușcă, între frați,
M-aș furișa ca hoțul, ca să dispar subit,
Da negustori ciorchine, aproape m-au zdrobit.

Încerc să mă ridic și nimeni nu m-ajută,
Apoi zăresc un braț, o mână cunoscută,
Îi flutură în doliu o mânecă fâșii,
Era cucoana Moarte, cu ochii cenușii.

M-a înălțat deasupra, iar peste tămbălău,
Îmi spuse printre dinți: ”Încă nu-i rândul tău...”