dar zilele sunt pe sfârșite
aș sta de vorbă două minute cu tine
să recunosc unde am greșit eu și unde ai ridicat tu palma
las ușa deschisă în speranța că o să apari chiar dacă
ai izbi-o cu piciorul/ zgomotul m-ar convinge
că încă sunt vie/ că am dreptul
să visez la dragoste cu inocența unei adolescente
care-și ascunde închipuirile erotice într-un jurnal
pe ale cărui file a vărsat sticluța de parfum
când m-am lăudat unui bărbat că am fost o ființă morală
replica m-a lovit în moalele capului asemenea unei cărămizi:
și cu ce te-a ajutat stimată doamnă/ mi-a zis
pe fața lui crescuse zeflemeaua cum cresc bălăriile pe un câmp al nimănui
o vreme m-am rugat
o vreme am scuipat pe obrazul celor fericiți
dintr-o răzbunare fără noimă
o vreme m-am refugiat într-o mănăstire/ crezând
că va coborî dumnezeu pe o funie
până-n chilia mea
chiar dacă m-ar fi spânzurat cu funia aceea
muream fericită întrucât mi s-ar fi arătat și mie
dumnezeul cel adevărat
nu cel pe care l-am făcut eu din poezii lacrimogene
dar n-a fost să fie
a trebuit să părăsesc toate identitățile provizorii
la fel de săracă așa cum am fost
și la primul țipăt al contactului meu cu lumea
până la urmă am rămas aici
nu e cald nu e frig
nu e de fapt absolut nimic
iar zilele sunt pe sfârșite