eu sunt oglinda spartă
care râde în cioburi,
căprioară amețită de lumină,
carusel stricat unde caii aleargă norii

mă sparg pe etape:
pian de foc,
tren de hârtie prin ploi,
fluture scriindu-și testamentul pe aripile arse

ochii mei sunt de benzină,
aprind drumurile visului cu scântei,
iar ceasul de la mâna stângă-
îmi mușcă orele vieții

mă găsești lăsată, copilul meu,
pe marginea stelelor,
ca un pantof pierdut,
în timp ce noaptea își strânge
cicatricile de lumină-

cine sunt eu?
o stea spartă în oglinzi,
care se rupe și se lipește
la nesfârșit-
iar tu, Theodor,
unica galaxie
în care mă adun.