Mănunchi
de zile sorbite de miez
dantelate cu seri îndelungi
îmbibate-n miros de cafea
caldă și-amară.
Buchete
de gânduri împletite-n albastru;
un soi de gângureală
în limba uitată de timp;
un miez de viață mușcată.
Neterminate
de veacuri, strivite de timp
atârnă silabe simple de tot;
da și nu
și niciodată altele.
Pe Tine
într-o călimară te strâng
te-apăs cu creionul
dorindu-te să-mi urci
pe silabă.
Oh, pe Tine
te-aștept
Cuvânt zdrobit
de însuși degetul meu
pe o pagină albă
ca apoi să te strâng,
să te mut,
și plângând
să te-așez
pe inima goală.