poetul măi copile e un matelot
văzut de unii cam nebun
dar nu de tot
ci doar scrântit
atât cât foaia să o vadă mare
cu luna călărind spinări de val
şi stelele din cer răsfrânt
pupându-se cu cele din adânc
iar el pirat
un hoţ versat
furându-i timpului trecut
puterea de a trece în uitare
făcând prezentul din siaj
o amintire viitoare

pe marea din gând
e navă şi marinar la timonă
deseori pasager clandestin care
atent să nu dea de bănuit
pe punte ferit
mimează dezlegări de sudoku
să pară plictisit
de drumul lung
până la insula lui de corali

la o vârstă ades viaţa îi pare
un banal caiet cu fugitive însemnări
pe care nu prea îl mai frecventează cu pixul
şi care se lasă doar răsfoit
cu mâinile
nostalgic uşor tremurând...